Ce este PAD?

PAD – Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale – este primul pas în asigurarea locuinței.  
Asigurarea prin polița PAD acoperă daunele produse asupra locuinței de inundații (din cauze naturale), cutremure sau alunecări de teren.
Prin polița PAD sunt acoperite daunele produse locuințelor ca urmare a unui dezastru natural, ca efect direct sau indirect al acestora.
Obiectul asigurării îl reprezintă locuințele situate pe teritoriul României, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, din

mediul rural sau urban și care sunt înregistrate în evidențele organelor fiscale.
Locuințele situate în clădirile expertizate în condițiile legii de către experți tehnici atestați și încadrate în clasa 1 de risc nu pot fi asigurate pentru niciunul din riscurile incluse în polița PAD. De asemenea, nu pot fi asigurate anexele, dependințele, dotările și utilitățile care nu sunt legate structural de clădirea în care este situată locuința asigurată și nici bunurile din interiorul locuinței.

Informare privind PAD

În conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului Europei din 20 ianuarie 2016 privind distribuția de asigurări, puteți accesa documentul de informare privind polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD).

Este obligatoriu să îți asiguri locuința împotriva dezastrelor naturale printr-o polița PAD.


 

 

 

Locuința fără PAD?

În situația în care persoanele fizice sau juridice nu își asigură locuințele aflate în proprietate, nu beneficiază, în cazul producerii unuia dintre dezastrele naturale definite potrivit Legii 260/2008, de niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudicii produse locuințelor. În plus, nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare a locuinței constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 lei.

Prima de asigurare PAD

Locuință tip A, având o sumă asigurată de 20.000 euro și o primă de asigurare de 20 euro/an. O locuință de tip A este o construcție cu structură de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic.

Locuință tip B, având o sumă asigurată de 10.000 euro și o primă de asigurare de 10 euro/an. O locuință de tip B este o construcție cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic (ex. chirpici).